Ploua.Pentru multi e o zi trista,mohorata,in care nici soarele nu isi mai face aparitia pe cer,desi el e mereu acolo...Pentru mine e o zi normala de miercuri,in care ma duc la scoala,pe acelasi drum,cu aceeasi persoana,mama.Astazi nu se vede prea bine prin geam deoarece picaturile de ploaie si-au lasat amprenta asupra lui...dar eu cutez...si ma uit...
Tot uitandu-ma pe geamul aburit de picaturile de ploaie,imi dau seama ca noi,oamenii,suntem ca niste picaturi...de apa de ploaie.Fixez o picatura de ploaie si incerc sa ma transpun in ea...numai ca e ceva in interiorul meu care nu accepta aceasta trecere...de ce?Probabil ca si de aceasta data exista ceva care impiedica schimbul nostru...cutez a gandi ca probabil graba,acea indiferenta nu ma lasa sa curg la vale,catre oceanul de apa,care este de fapt viata insasi.Si cresc...mai apare o picatura care se uneste cu mine...cresc din nou...
Ma uit la altele din jurul meu.Vin acolo langa mine,se opresc,se uita la mine,se unesc cu mine pentru o clipa dupa care se desprind pentru a cobora insetate catre ocean...pentru a-si fauri un destin propriu ...oentru a trai in propriul univers...
Ma uit in jurul meu si observ ca picaturile care au coborat inaintea mea au lasat dare minuscule de apa in urma...ma mai uit o data...zambesc si...ma las in voia sortii...cad...ma sparg...in jos...in apa...ocean...viata...dar urmele mele sunt mai mari decat restul urmelor....asta pentru ca am tinut si alte picaturi de mana...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu